13 martie 2015

Graphisoft sponsor principal al concursului C|A|S|A

Cluj-Napoca, 7 Martie 2015 – Graphisoft ARCHICAD Sponsor Principal al Concursului Anual al Studenţilor Arhitecţi ediţia 2015 – C|A|S|A.

C|A|S|A este un concurs de arhitectură aflat la a 5-a ediție și se adresează studenților din anul 2, având ca scop atât stimularea și promovarea performanței în rândul studenților, cât și stabilirea unui dialog între facultățile participante. Dacă la edițiile anterioare au participat toate facultățile de arhitectură din România, ediţia din 2015 se va organiza la nivel internațional, având parte de colaborarea mai multor facultăți din Europa.

Concursul este organizat în întregime de studenţi: A.St.A. – Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj-Napoca în colaborare cu Asociaţia de la 4 – Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Timişoara. Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj, este o organizație apolitică, nonprofit, a cărei membrii sunt studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.

Lansarea temei ediţiei din 2015 a avut loc în data de 07.03.2015 la Cluj-Napoca unde au participat toate facultăţile de arhitectură din ţară.
Cea de-a doua etapă – predarea şi evaluarea proiectelor înscrise, de către un juriu internaţional va avea loc în perioada 14-17 mai în cadrul Zilelor Arhitecturii 2015.

“Dealungul celor 30 de ani de când a apărut ARCHICAD, Graphisoft a implementat în fiecare versiune soluții inovative, recunoscute de industria de specialitate și materializate în numeroase premii. De exemplu, în ultimii 4 ani la rând, ARCHICAD a primit distincția de “BIM Product of the Year” a declarat Laszló Tódor, director general ConSoft, partener exlusiv al Graphisoft în România. “Este evident că tehnologia IT ajunge în centrul tuturor industriilor. Așadar pentru toți studenții arhitecți este esențial ca la absolvirea facultății să exceleze în utilizarea unui program de modelare BIM, acest lucru va garanta avantaje de necontestat și pe piața internă, dar la fel și pe piața internațională. La această ediție a C|A|S|A dorim să asigurăm primul avantaj acelor studenți care utilizează tehnologia noastră prin oferirea unui premiu special pentru un proiect lucrat în ARCHICAD, care va fi ales din cele 20 de proiecte nominalizate. Echipa proiectului ales va primi 2 iPad-uri.”