Ordinul 904/2023 introduce obligativitatea predării documentaţiilor de urbanism în format GeoPackage (GPKG), un format nativ GIS. În acelaşi timp, majoritatea birourilor de arhitectură şi urbanism din România lucrează preponderent în Archicad, într-un flux BIM complet diferit de cel GIS.
Acum ai ocazia să transformi Archicad într-un instrument complet pentru pregătirea documentațiilor de urbanism. Importă și exportă format GeoPackage, conform Ordinului 904/2023 și standardelor PNRR.
GeoPackage Manager nu este doar un instrument de export GIS, ci o punte între procesul clasic de elaborare a documentațiilor de urbanism și obligația actuală de furnizare a datelor geospațiale în format structurat. Documentațiile de urbanism continuă să includă piese desenate, componente arhitectural-urbanistice și materiale de prezentare, pentru a căror elaborare un mediu CAD/BIM oferă un avantaj semnificativ. În același timp, conținutul de reglementare trebuie să fie transpus și sub forma unor date GPKG structurate, verificabile și validabile. Scopul GeoPackage Manager este ca aceste două direcții de lucru să nu funcționeze separat, ci să fie integrate într-un flux coerent, gestionabil direct în Archicad.
În forma actuală, add-onul este conceput pentru gestionarea documentațiilor de urbanism de tip PUG, PUZ și PUD, direct în fluxul de lucru Archicad.
Prin achiziționarea Add-onului, beneficiezi de un pachet complet de workflow, structurat sub forma unui curs online și a unui ghid de utilizare, concepute pentru a-ți maximiza eficiența în procesul de proiectare urbanistică.
Ce beneficii îți oferă:
- Lucrezi direct în Archicad, într-un mediu familiar, fără să reconstruiești proiectul într-o aplicație GIS separată și fără să pierzi timp cu conversii inutile între mai multe programe.
- Transformi proiectul urbanistic într-o bază de date GIS structurată, pregătită pentru import, completare, verificare și export în format GeoPackage, conform cerințelor actuale.
- Completezi și controlezi mai ușor atributele urbanistice, folosind câmpuri, liste și reguli configurate pe baza schemei oficiale, cu un risc mai mic de erori la predare.
- Beneficiezi de automatizări utile în procesul de lucru, precum calculul suprafețelor și lungimilor, generarea structurii de layere și organizarea coerentă a datelor urbanistice.
- Păstrezi legătura dintre planșele desenate și datele GIS, ceea ce reduce dublarea muncii, neconcordanțele și dificultățile de actualizare a proiectelor existente.
- Lucrezi pe baza unui ecosistem Consoft complet: add-on, șablon Archicad dedicat urbanismului, workflow recomandat, curs și suport tehnic specializat.