Numele proiectului, beneficiarul, amplasamentul, numărul autorizației. Le folosim în Archicad, în cartușe, în memorii și în alte documente. Iar pe măsură ce proiectul evoluează, unele dintre ele se schimbă.
O modificare este simplă. Provocarea este ca aceeași informație să rămână corectă peste tot.
De aceea am dezvoltat Project Info Manager, un add-on CONSOFT care leagă datele din Excel de Project Info din Archicad și de documentele Word.
Excel devine sursa centrală de date
Project Info Manager pornește de la o logică simplă: informația se gestionează într-un singur loc și se reutilizează acolo unde este necesară.
Datele proiectelor sunt organizate într-un fișier Excel multi-proiect, în care fiecare coloană poate corespunde unui proiect. Un singur fișier poate ține evidența tuturor proiectelor din birou.
Selectezi proiectul, sincronizezi, iar Project Info Manager completează în Archicad câmpurile standard Project Info, împreună cu câmpurile personalizate ale biroului. Informațiile pot fi apoi utilizate prin AutoText inclusiv în cartușele planșelor.
În Archicad 30, add-onul merge și mai departe. Creează câmpurile personalizate care lipsesc, le așază în grupurile corespunzătoare și păstrează în Project Info aceeași ordine ca în Excel.
Din același Excel, în documentele Word
Fluxul continuă și în documentația scrisă.
Pornind de la un template DOCX, Project Info Manager poate genera memorii în care informațiile administrative ale proiectului sunt completate automat: denumire, beneficiar, amplasament și orice alt câmp din fișierul Excel.
Documentul rezultat rămâne editabil în Word, astfel arhitectul își continuă redactarea în mod obișnuit.
Dacă o informație se schimbă pe parcursul proiectului, actualizezi fișierul Excel și resincronizezi documentul. Project Info Manager actualizează câmpurile de date, inclusiv pe cele care apar de mai multe ori în document, și păstrează neschimbat textul redactat manual. Dacă documentul conține câmpuri care nu existau încă în Excel la generare, ele se completează la prima resincronizare după ce le adaugi.
Batch: toate documentele, într-o singură operațiune
Cu Batch Generate, Project Info Manager generează toate documentele dintr-o singură operațiune și le denumește automat după proiect și template.
Cu Batch Re-sync indici un folder, iar toate documentele generate se actualizează din Excel, fiecare cu datele proiectului său. Textul scris manual rămâne neatins, iar la final primești un raport pentru fiecare document.
Un flux gândit pentru proiecte care evoluează
Valoarea unui astfel de instrument se vede mai ales în proiectele cu multe livrabile și revizii. În loc să urmărești aceeași informație în mai multe documente, ai un flux clar, cu Excel-ul în centru:
Excel → Project Info în Archicad → cartușe
Excel → documente Word: generare, resincronizare, batch
Astfel, datele administrative devin mai ușor de gestionat, actualizat și reutilizat pe parcursul proiectului.
Project Info Manager este compatibil cu Archicad 28, 29 și 30, pe Windows și macOS, și este disponibil exclusiv prin CONSOFT One.



